UN EDITORIAL…

TROTZKI CONTRA STALIN

Buna Vestire. Anul I, Nr. 103, Sâmbătă 3 Iulie 1937

   Stalin în nu mai mult de 10 luni și-a omorît 180 din colaboratorii cei mai apropiați. Aceasta e numărătoarea, exactă, uluitor bilanț al sângelui. Dacă Voroșilof mai trăește — Dumnezeu știe unde și c¹um — mai printr’un act de lașe delațiune, trădând pe generali și transformându-se peste noapte din instigator, în adversarul lor.
   Litvinov, la ora actuală, ne spun telegramele, ar fi închis, cu moartea deasupra capului.
   De n’ar fi decât acest ultim episod, și ar fi de ajuns ca să pricepem că spărtura în Comintern e atât de mare că echivalează cu moartea lui.
E faza ultimă sau penultimă a prăbușirei sovietice, începută cu izgonirea lui Trotzki și terminând în haosul din care să răsară o Rusie nouă, naționalistă.
   S’au scris cărți și faimoase reportaje, după care conflictul Trotzki — Stalin n’ar fi decât un bluff. Cascada măririlor, sub paloșul lui Stalin, n’ar fi decât un acces personal sau o sete de sânge a cruntului Circazian. Sau, cel mult un pretext…
Cine citește însă cartea recentă a lui Leon Trotzki, apărută în englezește, sub titlul: The Revolution betrayed (Revoluția trădată) înțelege că în sânul comunismului rus s’a căscat o prăpastie ce nu mai poate fi acoperită decât cu cadavrele celor 3 milioane de jidovi care au dus la anarhia ateică și sanguină — care a fost revoluția rusă — massa sănătoasă de 120 de milioane de Ruși.

   În concluzia cărții, Trotzki, după ce demonstrează că Stalin a trădat revoluția lui și a lui Stalin, lansează programul Internaționalei a Patra pe care îl însoțește cu o declarație de război împotriva lui Stalin. 
   Este într’un fel, episodul care a dus la actul de sânge în care se înneacă azi tirania stalină.
    În fond ce reproșează Trotzki lui Stalin?
  De a fi lăsat ca Partidul Comunist să se înnece în națiunea rusă, când, după dânsul națiunea rusă trebuia să se înnece în partidul comunist.
   Este erezia iudaică promovând ideia de partid comunist ca o supra-națiune și mergând din țară în țară ca să ducă revoluția și să bolșevizeze pământul.
   Cu bunul simț al țăranului și cu acel dicton în sânge care îl apropie de Napoleon: întâi acționez și pe urmă terorizez, Stalin a lansat dimpotrivă formula: Fiecare țară cu socialismul ei și întorcând spatele Internaționalei a Treia și-a văzut de Rușii lui.  E un fapt ce nu poate fi contestat de niciun cunoscător al Revoluției ruse, că pe măsură ce în republica lui Stalin crezul marxist da faliment,  dictatorul roșu înfăptuia ceiace Lenin a vroit și Trotzki, n’ar fi realizat cu o mie de Internaționale: Socializarea țărănimei ruse.
Poți fi contra sau pentru mijloacele întrebuințate de dânsul, dar  faptul rămâne; și cu el, singura înfăptuire temeinică a revoluției ruse.
   Mai departe Stalin a înțeles că nu se poate merge. Și n’a mers. 
   E ceiace l-a despărțit de Trotzki, adică de crezul iudaic al revoluției ruse.
  Trotzki a voit revoluția mondială. Stalin a rămas la revoluția rusă.
   E o deosebire care se cerea marcată cu sânge.
E ceiace se petrece azi în Rusia.
 Trotzki cu toți complicii și răzvrătiții lui, rămâne deapururi înfundat în iadul lui ateic și păgân.
  Stalin, după ce a cochetat cu colectivismul materialist și ateu, se întoarce la țăranul lui.
Azi apare proprietatea particulară, mâine va apărea Dumnezeul acestui țăran.
Stalin, în intenție dacă nu în faptă, în principiu dacă nu în realitate, se împacă cu țăranul, păstrător de avere, de forță armată și de credință rusă.
   E o expiație; târzie poate, dar care nu mai puțin trebuia plătită cu sânge. 
   E sângele care curge azi la poala Kremlinului.