Dragoș Protopopescu: JERTFĂ, RUGĂCIUNE, BIRUINȚĂ
JERTFĂ, RUGĂCIUNE, BIRUINȚĂ
Buna Vestire. Anul I, Nr. 177, Joi 30 Septembrie 1937
  Jertfă, rugăciune, biruință; cruce, brad È™i steag triumfător, — ele s’au unit câte trei acum două zile, ca să dea lumei, de pe creste de piatră, o nouă expresie a sufletului legionar.
  Cine a fost de față la marea sărbătoare de Duminecă a putut stoarce lacrimi pentru multe bucurii.
  Unii vor fi plâns văzând numai pe Ion Moța în apă cu copilul său la piept, alții în fața acelui trunchiu de lemn crescut natural în forma unui dublu M și dăruit de un silvic, căpitanului, un M fatidic, ca un semn al pământului nostru prevestitor de jertfa ce avea să-l încunune de departe cu sângele dela Majadahonda.
  Alții se vor fi cutremurat la gândul uriașei încordări de muncă din care a ieșit o nouă înfrângere a pietrei, din partea brațelor acestora care de ani de zile nu mai ostenesc să ridice diguri, să încunune munți cu șosele și marea cu întărituri, să urce căminuri și veacurile să le așeze din nou pe fața mănăstirilor.
  Înfiorați vor fi rămas în sfârșit alții — adică toți — de imensa religiositate cu care toate aceste se săvârșesc printre legionari, — oamenii aceștia care își poartă — ai zice — trupul pe dinăuntru și sufletul pe dinafară, într’atât de absent le e trupul din toate dorințele lor de viață, într’atât de cuvântător și voinic sufletul când vine zi de zi, ceas de ceas, să le ceară încă o încordare.
  Plutea într’adevăr un cer de catedrală peste serbarea de Duminecă. Era un aer mult mai electrizat de cum te apropiai de noul sediu, aerul care obișnuește să stea pe munți; o liniște cum nu stă decât în preajma marilor înfăptuiri adăstase la colțul acesta de stradă unde într’o odăiță veche, din vechea suferință legionară lupta cu moartea un general; și deși numai la etajul de sus preotul cădelnițase, o tămâie pură, ușoară, fluidizată, cum trebue să fi sărutat adierile numai la zidirea celei dintâi biserici de pe lume, — o tămâie spiritualizată fâlfâia nevăzut, arar scăpărată pare că de tulee de înger.

Da, aveai impresia că cerul se boltește mai mult asupra poporului de legionari adunați, — ori unde e un legionar să știți că cerul se simte mai pe-aproape.
  Și eu care nu sunt nici un naiv, nici un liric, dar care am stat tot timpul în mijlocul gloatei ca să mă îngraș cu bucuria ei, să mă zidesc cu fiorul profan, am văzut da, acest cer arcuindu-se mai jos ca de obicei, arcuindu-se asupra fiecăruia din noi, făcându-ne arcadă, făcându-ne chenar și așezându-ne pe fiecare parcă într’un triptic de altar.
  Românimea a fost alaltăeri la altar cu legionarii; am văzut ochii lor, fața lor, fruntea plecată, buza tremurând, am văzut doamne elegante privind spre steag cu ochi înlăcrămați de copiliță; am văzut copii privind la El cu buza încordată de bărbat; am văzut moșnegi și școlărițe, funcționari, bătrâni sau tineri profesori universitari, lucrători și poeți, țărani și filologi am văzut, care nu mai erau domni și doamne, filologi, lucrători sau funcționari ci pur și simplu un singur Om cu fruntea tencuită de miracol.
  Iar cerul se boltea ceva mai mult asupra acestui Om, și toată suflarea a fost câtăva vreme un extaz, extazul jertfei, rugăciunei și biruinței românești.
DragoÈ™ Protopopescu
November 30, 2023
· 
admin · 
No Comments
Posted in: Mişcarea Legionară, Restituiri
Leave a Reply