CÂND MIȘELIA RĂMÂNE MIȘELIE

Cum scriam mai demult pe seama monumentelor confederate condamnate să dispară în totalitate de pe teritoriul St. Unite, iată că astăzi ne-am trezit în zorii dimineții cu ultima mișelie pusă la punct de primărița nou aleasă a orașului nostru Jacksonville din Florida, democrata marxistă Donna Deegan. Pe ascuns, în toiul nopții, cum s’a procedat și în celelalte cazuri de înlăturare a monumentelor confederate, curajul de a face publică mârșava decizie, chiar acum în toiul sfintelor sărbători, întrece prin lașitate orice imaginație.

Miercuri. Este ora 7 dimineața și mai multe posturi de televiziune țin să ne anunțe ceva important: o știre de ultimă oră, un Breaking News.

În câteva secunde, aflăm cu stupoare că s’a început încă de la ora 3 dimineața înlăturarea ultimului monument al Femeilor Confederate. “Nu este nici un fel de încercare de a șterge istoria, ci de a arăta că am învățat din ea…” – ține să ne asigure cu subtilitate primărița în comunicatul emis doar de câteva minute. Cum observăm, până la ivirea zorilor, ajutați de lumina reflectoarelor, statuia de deasupra monumentului reprezentând o femeie cu steagul confederat, și-a găsit deja sfârșitul: a fost pusă jos.

Sunt de față aproximativ 20-22 de persoane (de unde au știut!?): activiste albe, câțiva bărbați de culoare în vârstă (3). Un altul mai tânăr, cu o pungă în mână, soarbe când și când din licoarea galbenă a cutiei de bere, surprins poate doar de forfota neobișnuită ce-o are în fața ochilor. Pare un homeless din împrejurimi, trezit probabil din somn de zarva și țipetele stridente ale celor prezenți…

Evenimentul e redat live, camera staționară înregistrează progresul demolării, se aud vocile micului grup de care am amintit, conversații smintite au loc în fața faptului că sunt ceva probleme cu înlăturarea marei statui centrale, înăbușită de jur împrejur cu frânghii, curele și lanțuri. Cineva strigă: “-Tăiați-i capul! Jos cu ea!…” O doamnă, reporteră desemnată să fie prezentă, își întreabă grăbită ajutorul: “-Crezi că s’a auzit?” “-Ah, nu! E prea departe!…” Reportera se liniștește puțin, totuși o auzim că încearcă să-și sune stația… Cineva de-acolo, se pare că este îngrijorat de numărul redus al participanților. La așa spectacol în direct!? Atât de puțini?

Zona e împânzită de polițiști, străzile sunt barate de mașini, drone diverse se învârtesc în aer, iar unul din elicopterele poliției municipale zboară și el neîntrerupt în jurul Parcului Confederat (acum cu alt nume), și înregistrează mașinile care încetinesc și pe șoferii care trag fugar cu privirea la cele ce se întâmplă de pe singura arteră rămasă disponibilă. Cine știe, or fi protestatari, potențiali, capabili să disturbe liniștea fărădelegii care are loc! Absurd, dar scenariul are în considerare și acest aspect, foarte puțin probabil, cu atâtea măsuri de securitate…

Au trecut aproape două ore, fără nici un progres: masiva statuie a femeii confederate cu cei doi copii, de-a dreapta și de-a stânga, refuză parcă să se conforme intrușilor care încearcă disperat s’o disloce… S’a micșorat și numărul celor prezenți (acum în jur de 12), exasperați de încetineala cu care se procedează, parcă paralizați de această prelungire. Mai sunt câteva activiste albe (dintre ele se remarcă o tânără, parcă o cunosc, o știu de undeva – îmi spun), ca să realizez că am văzut-o în anturajul primăriței noastre, în timpul campaniei electorale. Cine știe, o fi și ea un fel de martoră a celor ce se întâmplă, ca reprezentantă oficială, gata să răspundă întrebărilor ce s’ar ivi… Dar nu am dreptate! M’am înșelat! Iată că reportera se adresează unuia mai spilcuit, care ține să se prezinte: Jimmy Peluso, democrat, consilier municipal al Districtului XIV, prezent încă din zorii dimineții la fața locului, sărbătorind înlăturarea monumentului istoric: „Aceasta a fost o promisiune de campanie pe care am făcut-o, așa că sunt incredibil de încântat să văd asta” îi spune el cu bucurie tâmpă. Și încheie: “Nu mai avem nevoie de iconografie rasistă în orașul nostru.”

Într’o parte, izolat, un personaj care privește consternat la cele ce au loc. Reportera îl intervievează și pe el. “Este înfuriat că are loc înlăturarea monumentului…” – ne arată ea. Acesta îi amintește și de un proiect de lege pe rol care propune „protecția de stat a monumentelor și memorialelor istorice” și autorizează „toate acțiunile de protejare și conservare, împotriva înlăturării sau a distrugerii lor”, aspect ignorat total de noua primăriță dictatoare. Indiscutabil, reportera a făcut o alegere proastă și se așteaptă la reproșuri.

În sfârșit, tehnicienii anunță că sunt gata cu statuia buclucașă, veche de peste o sută de ani; se aud bătăi din palme, un fel de aplauze pentru succesul anunțat cu atâta emfază, corpul delict este ridicat de pe soclu și pus la pământ… Totuși, observăm și grimasa de pe fețele oficialilor prezenți, parcă prea puțini pentru un așa eveniment important, deși e parte a propagandei pe care stânga vrea s’o valorifice în folosul propriu, dacă așa ceva are vreo valoare în fața oamenilor majorității, a celor curați și cinstiți. Un fiasco, să-i spunem așa… De unde se aștepta la un gras rezultat, a sucombat întristător în fața majorității conștiente, sfârșit dezolant al înscenării și plin de oprobiu. Prea puține interviuri pentru o propagandă de succes, și prea puțini oameni de culoare care să se plângă de semnificația monumentului rasist, ocupați până peste cap cu ajutoarele sociale și celelalte beneficii pe care Primăria le împarte în stânga și în dreapta… Vor fi vorbe sterpe, cumva de reparație, din partea reporterilor de serviciu care la știrile din astă seară se vor prezenta cu interviuri pregătite… Care vor încerca să ne liniștească, doar suntem – mulți dintre noi -, în repaosul sărbătorilor ce se vor petrecute numai în tihnă și liniște…

Nicolae Niță
Miercuri, 27 Decembrie 2023, ora 14.

Pe seama celor expuse mai sus și imagini ale monumentului vezi: A I C I
Despre stânga din America și un semnal de alarmă mai vechi: A I C I