PRINOS DE LACRIMI ȘI RUGĂCIUNI…

PRINOS DE LACRIMI ȘI RUGĂCIUNI: MOȚA – MARIN

«Până acum, Românii au separat prea mult istoria de cer. Din cauza  suferințelor trecutului, ei s’au refugiat în absolutul cerului, în împărăția valorilor transcendentale, şi au relativizat istoria. Dovada acestei stări de spirit e mulțimea şi frumusețea mânăstirilor, cel mai însemnat tezaur al spiritualității noastre din trecut. Românii au ridicat mânăstiri  şi schituri, metocuri şi troițe, dar n’au clădit palate şi oraşe. Fiindcă ei  n’au crezut în permanența stărilor istorice. Mângâierea lor au fost natura largă, cosmosul şi mai ales cerul. Istoria era doar locul vicisitudinilor și trecătorului. Dar din cauza acestui absenteism istoric, noi am risca să fim astăzi distruşi. În epoca modernă, nu se mai poate face abstracție de istorie decât sub pedeapsa morții integrale. Sensul actual al vieții românești trebuie să fie deci luarea istoriei în serios prin împlântarea viguroasă în corpul ei tremurător a unor țărușe de absolut. Însă tocmai aceasta au făcut-o Moța și Marin! Ei au pus capăt atitudinii, după care istoria nu exista pentru noi ori era numai imperiul umbrelor. Moța și Marin au reabilitat istoria în ochii Românilor. Coborîrea absolutului pe pământ, fără a păgubi cerului, iată înțelesul faptei lor. Ei și ceilalți – șapte cruciați – au plecat, ca odinioară legendarul Ban Mărăcine și Spătarul Coman, să ducă expresia dârzeniei românești, care vrea să reia istoria în posesie, dându-i consistența marilor credințe. Moța și Marin au coborît deci în istoria românească ceva din absolutul, pe care până acum Românii îl rezervaseră aproape numai cerului. Ei au adus pe pământul istoriei românești permanențele transfigurate ale absoluturilor cerești. Acesta e tâlcul, pentru care ei participă la realitatea Arhanghelilor!»

Vasile BĂNCILĂ

ION MOȚA

«Ion Moța a fost luptător cu gândul şi cu fapta; a fost apostol şi soldat. El a văzut lucid necesitatea propriului sacrificiu; şi a avut presentimentul acesta, începând cu însuşi momentul în care a decis să plece ca voluntar pentru Cruce.
Când un tânăr, căruia existența îi deschide încă toate posibilitățile, vorbeşte aşa, chiar în momentul în care îşi ia rămas bun dela această viață în mod liber, el are desigur focul sacru al Eroului.
Noi Italienii îl putem defini de aceiaş statură morală cu Gugliemo Oberdan, care acum cincizeci de ani în urmă, oferise propria tinerețe ştreangului habsburgic Cu deplina conştiință că sacrificiul său necesar va răscula Italienii şi va pregăti Patriei viitorul măreț care ardea atunci doar în iluminata sa viziune.
O mişcare politică, ce tinde la regenerarea propriei țări, la formarea unui stat puternic şi moral, la devoțiune față de Monarhie şi care, pentru a îndeplini acest scop atât de înalt, caută, mai curând decât să creadă în efectul unui program, să creeze un nou tip de om, nu poate trezi decât sentimente de simpatie şi de admirație, mai ales când din mijlocul ei apar luptători cum au fost Ion Moța şi Vasile Marin, camarad al lui Moța în luptă şi sacrificiu.
Dacă dela evocarea dogmei legionare, trecem să considerăm pe Moța ca o vie expresie a acestei religii — patria — noi desprindem numaidecât în actele vieții ca şi în moartea sa, credința într’o mare misiune şi executarea angajamentelor luate».

Generalul italian MARIO SANI
Preşedintele comitetelor pentru universalitatea Romei
(Din prefața scrisă pentru testamentul lui Ion I. Moța tradus în limba italiană).

*București: aspect de la funeraliile Eroilor Moța – Marin*

13 Ianuarie 1937

«Prin jertfa Voastră, ne-ați deschis porțile unui paradis, care începe aici pe pământ, făcându-ne părtaşii acelei stări de libertate, pururi căutată: libertatea de a putea surîde, învingători morții.
Ne-ați scuturat de jugul ei şi sufletele noastre plutesc acum pe creasta marilor linişti şi a marilor împăcări.
Moța şi Marin, vă simțim mereu, cum ne aşteptați; transfigurați de uriaşa voastră dragoste, la țărmurile împărăției de vitejie şi de candoare, în care ați intrat.
Vă simțim şi iar îngenunchiem,»

IORDACHE NICOARĂ
asistent universitar

«Prin viața şi moartea Iui Moța şi Marin s’a relevat dumnezeescul în om.
Prin închinarea ce li s-aduce, tot mai evlavios, se relevează aceiaşi esență divină în sufletul mulțimii, care îşi aprinde scânteia credinței din flacăra credinței lor, ca lumină din lumină, în noaptea Învierii.
Astăzi tot Românul nepervertit îşi pleacă fruntea cu pietate în fața martirilor, care au ştiut să-şi dea viața pentru un ideal măreț al patriei şi al lumii. Jertfa lor sublimă a răscumpărat păcatul slăbiciunii tuturor».

Prof. IOAN GĂVĂNESCUL

ÎNȚELESUL ISTORIC ȘI DEPLIN AL JERTFEI

«Ca și întreaga omenire, neamul nostru se află la o periculoasă răspântie de drumuri.
La această răspândite se dă lupta cea mare între duhurile rele şi duhurile bune. În luptă unii cad, alții trec peste morți şi merg înainte. Dar cei care vor ajunge la țel știu că izbânda o vor datora celor care au căzut.
Refuz a crede că poate fi, în tot cuprinsul României, un singur om de bună credință, care să nu înțeleagă imensitatea jertfei căzuților eroi mucenici Moța și Marin.
Cine a văzut înmormântarea lor a știut, din ziua aceia, că drumul spre o victorie integrală de Ei a fost deschis.
Să ne plecăm astăzi genunchii pe lespedea mormântului Lor şi închinându-ne să ne rugăm, de Ei să ne rugăm, să ne dea puterea a duce lupta în aşa fel, încât să dăm jertfii lor înțelesul istoric și deplin pe care trebuie să-l aibă».

Constantin GANE

ÎN PREAJMA BIRUINȚII “CRANIILOR DE LEMN”…

«…Nimeni nu îndrăznea să creadă, nimeni nu voia să creadă vestea ce zguduia Țara întreagă, deşi din prima clipă, ea sfâşiase larg inimile. Toți țineau, cu orice preț, să fie tari, — şi tari păreau toți; însă, ce sdreanță tragică era sufletul fiecăruia, auzind că Moța ni-a fost luat de Dumnezeu, și odată cu el, Vasile Marin!…
În singurătatea căminelor, a fost — zile dearândul —, o tristă întrecere: pretutindeni, lacrimi îmbelşugate şi fierbinți au căzut pe icoanele senine — aşa de senine! — ale vitejilor eroi de la Majadahonda.
Sfâşietoare, dar binecuvântată durere!…, din ea s’a revărsat curând în ființele noastre, o mângâiere caldă şi o hotărâtoare bărbăție.
Mângâierea nespus de dulce că Moța şi Marin, cari nu mai sunt printre noi, trăiesc totuşi vii în noi-înşine, şi, încrederea de nesdruncinat că, împărtăşindu-ne din darul lor, din jertfa lor, am dobândit, noi, nevrednicii, favoarea înălțătoare de a putea participa, cum zicea Moța, “la biruința adevărului nostru, împotriva tuturor, chiar şi împotriva legilor eterne ale pământului”.
După un an, — parcă de ieri, și parcă din adâncul vremurilor, — o pace deplină domneşte în sufletele bărbăteşti ale legionarilor. Loviții, huliții şi martirizații atâtor ani grei de suferințe, — fără teamă că li s’ar mai putea pregăti şi alte încercări, — în pas cadențat, solemn şi cutremurător, — cântând, — se apropie siguri de cea mai sigură biruință: Biruința Căpitanului şi a Legiunii, biruința martirilor Românismului, biruința epocală, majestuoasă, a „Craniilor de lemn”…
Va fi biruința „neiertătoare şi necruțătoare” a „săbiilor încinse pentru Neam”, cu sacrificiul de sine, care va asigura gloria de mâine şi de vecii-vecilor, a Neamului românesc „legionar”!…
În preajma ei, să amintim cuvintele profetice ale lui Ion Moța, din Martie 1936 („Autobiografie” în „Cranii de lemn”):
„Oamenii veacului de astăzi să-şi oprească o clipă huzurul şi nepăsarea, și să asculte ciudatele sgomote care frământă adâncurile neînțelese, și chiuie ca vânturile nopții. Și să știe: se apropie stăpânirea strigoilor, cumplită!”…
Scumpi și dragi strigoi, care purtați în lumea de azi „duhul spaimei”, fiindcă voiți să sporiți „frumusețea, tăria şi dreapta rânduială românească”, adunați-vă puterile toate şi nimiciți-ne, dacă vom cuteza să umbrim oricât de puțin, suprema voastră biruință.
Liniştea noastră, sufletul nostru, fie după dorința voastră sfântă!…»

Dr. docent V. TRIFU

«Ion Moța şi Vasile Marin, deşi de familie spirituală deosebită, au crezut în moarte cu aceiaş tărie şi au căutat-o cu aceiaş ardoare.
Ei, care-şi închinaseră tinerețea Legiunii — adică închisorilor şi prigoanei — n’au pregetat să-şi jertfească viața ca să grăbească mântuirea neamului întreg.
Moartea aceasta a fructificat. A pecetluit sensul vieții şi al creației generației noastre. Primatul spiritualului, împotriva primatului temporarului, în care au crezut generațiile precedente. Şi ne-au arătat ce rămâne de făcut, şi ceia ce se poate face cu această trecătoare viață omenească: O REVOLUȚIE CREŞTINĂ».

MIRCEA ELIADE

«Nimic nu se poate face bun, fie pentru sufletul nostru, fie pentru alții, fie pentru Țară şi Neam, până nu va fi pecetluit cu jertfă, a spus la Boadilla del Monte, Ion Moța. Legiunea face legământ pe sfânta rupere din omenesc, să urmeze îndemnul lăsat de martirii eroi. Alături de Căpitan, să facă o țară, Ca soarele sfânt de pe cer».

Colonel C. BOLINTINEANU
Cavaler al ordinului
«Mihai Viteazul»

«Sfinți mucenici Ion I. Moța și Vasile Marin, ați dus pe meleaguri străine lumina legionarismului. Tot ceeace a fost mare jertfă, ați încoronat-o Voi prin moartea Voastră. Noi îngenunchem în sângele bunătății Voastre de peste veacuri. Și-l rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicim de fapta Voastră mucenicească».

MIRCEA STREINUL

«Dragi comandanți, jarul sufletului meu prinos smerit l-aduc jertfei voastre. Durerea voastră prin moarte ne-a pregătit fericirea și stăpânirea de noi înşine şi eu deaceea, zâmbind cu lacrimi, vă urmez. O, Moța şi Marin; îngenunchez în fața icoanei voastre, voi care călăuziți astăzi şi legiunile de dincolo, din lumea voastră şi pe cele de dincoace de pământ».

Prof. I. C. ROSETI

«Drumul lui Ion I. Moța și al lui Vasile Marin spre cerurile țărilor rumânești a însemnat pentru eternități destinul neamului nostru. Deaceea, nici o jertfă a noastră n’ar putea fi îndeajuns de mare față de jertfa celor doi mari mucenici».

PAUL CONSTANTINESCU
compozitor

«Moța și Marin,
Nu, nu pot să cred în moartea voastră. Mormintele voastre nu sunt decât viață, “stâlpi ce fac călătorii în noapte” cum zicea Vasile Pârvan.
Am în mormintele voastre, călăuza drumurilor noastre».

ANTON BALOTĂ
Doctor în litere