P L U G U Ș O R

Aho! Aho! Copii și frați,
Stați puțin și nu mânați!
Dați toți mâna, mic cu mare
Ca să spunem o urare.

Bucuros și’nzăpezit
Anul Nou a și venit!
Acum, iată-l pe cărări,
Cu urări și cu cântări.
Ia mai mânați, măi!
Hăi! Hăi!

Am zărit printr’o fereastră
Un copil de seama noastră,
Care tot spunea:
Sorcova, vesela, micule, piticule,
Să trăiești și să crești
Şi ca merii să’nflorești.
Să fii vesel și cuminte,
Sfatul mamei să-l ții minte.
Când la școală o să fii,
Dintre toți, mai bun să fii.
Să fii tare cum e fierul,
Să fii iute ca oțelul.
Mânați măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi!
Hăi! Hăi!

Aho! Aho!
Părinți, bunici,
Ascultați ce zic aici:
Am venit la colindat
Și-avem multe de urat.
Stăm aici, cu mic, cu mare,
Să vă facem o urare.
Prin omătul de pe cale
Anul Nou vine agale
I-am trimis vorbă să vină
Să v-aducă’n pumni lumină!
Fericire, sănătate,
De iubire s’aveți parte!
Lângă brad, pe lângă foc,
Să vă umple de noroc!
Mânați, măi!
Hăi! Hăi!

December 31, 2023 · admin · No Comments
Posted in: La ordinea zilei

Leave a Reply