Numeroși preoți și legionari în grup compact avându-l în frunte pe Căpitan, îl conduc pe ultimul drum pe viteazul Gen. Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul (25 Decembrie 1869, Paris, Franța – 9 Octombrie 1937, București).In 1937, portul uniformei legionare în public era interzis prin lege. Pentru a nu expune Mișcarea Legionară la represalii din partea guvernului, Corneliu Codreanu a hotărât ca pentru această ocazie să se confecționeze uniforme și pelerine negre, așa cum apar în imaginea de mai sus.
O relatare a unui episod de intimidare și persecuție
Imagine din anul 1980, înaintea plecării clandestine spre Libertate…
În Noiembrie 1977, am fost supus unei experiențe deosebit de umilitoare și intimidante, orchestrată de autorități într’un efort de a mă discredita și izola. Totul a început cu decizia lor de a mă prezenta în fața „oamenilor muncii,” o expresie folosită de regimul comunist pentru a da o aură de legitimitate unor practici profund nedrepte.
Am fost escortat de mulți securiști, înconjurat de mașini, într’un convoi ce părea mai degrabă o demonstrație de forță decât o deplasare necesară. Destinația noastră era Căminul Cultural din Brănești, unde o mulțime impresionantă fusese deja mobilizată. Autobuze pline cu elevi, profesori și diverse alte categorii de persoane așteptau, toate aduse acolo pentru a fi martorii unei mascarade judiciare travestite în spectacol public.
Când am ajuns, atmosfera era tensionată, încărcată de priviri curioase, ostile sau indiferente, dar toate marcate de spectrul fricii induse de regim. În fața acestei mulțimi eterogene, au început acuzațiile. Nu era vorba de acuzații legale sau argumentate, ci de o listă de invective menite să mă demonizeze. Reprezentanții Securității m’au prezentat ca pe un „element înrăit,” un individ care ar fi ascultat postul de radio Europa Liberă – o faptă considerată subversivă de către regim. Am fost etichetat ca legionar, reacționar, antisocial, un dușman al ordinii comuniste.
