Morala prisosului şi economia creştină

“Cine dă, lui îşi dă”…

Legea legionară a ajutorului reciproc, cum e formulată în „Cărticica ÅŸefului de cuib”, are un înÅ£eles mai larg, decât de sim­plă lege morală. Un legionar nu-ÅŸi ajută camaradul aflat în nevoie, din ce îi priso­seÅŸte. Acesta e un principiu de morală burgheză, care nu poate opera decât cu o efica­citate foarte limitată. Criteriul prisosului este prea legat de variaÅ£ia nevoilor individului, pentru ca să poată constitui cu minimum de obiectivitate măcar, un prin­cipiu de etică socială, mai largă. Asta din­tr’un punct de vedere. Din alt punct de vedere, morala aceasta a prisosului, este atât de comodă, încât nu mai e morală.

Nu spunem asta ca să facem un para­dox, ci ca să precizăm un adevăr, acolo unde e comoditate, nu e obligaÅ£ie ÅŸi unde nu e obligaÅ£ie, nu e morală. Pentru că, ni­meni nu a văzut până astăzi, morală de plăcere. Când morala devine plăcere, nu mai e morală. Se numeÅŸte, egoism… Åži de! Egoismul nu prea se împacă cu morala.

Dar cineva ne-ar putea obiecta că aju­torul din prisos, nu este întotdeauna înto­vărăşit de plăcerea celui ce-l face. Ceeace este perfect adevărat. Insă atunci este în­tovărăşit de indiferenţă ÅŸi, pentru morală, acest fapt este ÅŸi mai grav. Nu există de­ cât un singur caz mai emoÅ£ionant de ajutor din prisos: acela întovărăşit de durere. Acesta însă, este ajutorul sgârciÅ£ilor ÅŸi la el nu apelează nimeni, fiindcă sgârcitul nu e om. El nu se defineÅŸte prin acel faimos: zoon politikon, ci printr’o însuÅŸire anti­ socială. Meteahna lui, îl pune aÅŸa dar, în afara societăţii.

Ajutorul legionar, nu se întemeiază pe principiul prisosului, ci pe acela al con­strângerii. Un legionar, nu-şi ajută cama­radul din ceeace îi prisoseşte, ci din ceeace are. Deaceia legea ajutorului legionar, aşa cum în înţelepciunea sa a formulat-o Că­pitanul, este adevărata lege morală a aju­torului datorit aproapelui. Datorit — să ne înţelegem — nu oferit, pentrucă nu-ţi face trebuinţă ţie, pentrucă acest gest îţi gâdilă orgoliul.

Ajutorul legionar restabileÅŸte deci, în­ţelesul primar — de obligaÅ£ie — al legii creÅŸtine. Dar acest înÅ£eles e mai larg decât cel moral. ObligaÅ£ia de ajutorare a oame­nilor între ei, este primul principiu de economie al comunităţii creÅŸtine. Din apli­carea lui s’au născut primii negustori ÅŸi în­treprinzători ai lumii creÅŸtine ÅŸi toată acea prosperitate ÅŸi armonie a ei, pe care străinii au urît-o ÅŸi au atacat-o în toate timpurile.

Acolo unde această obligaÅ£ie lipseÅŸte, societatea se împarte, în chip firesc, în două: o clasă de avuÅ£i ÅŸi una de nevoiaÅŸi. AvuÅ£ii monopolizează capitalurile abătându-le dela funcÅ£ia lor normală ÅŸi paralizându-le, iar nevoiaÅŸii îşi înghit veninul. De aci, „chestiunea socială” cu toate con­secinÅ£ele ei: greve, lupte de stradă, re­voluÅ£ii.

Acolo însă, unde obligaÅ£ia de ajutorare a oamenilor între ei există, nu mai e cu putinţă scindarea societăţii în avuÅ£i ÅŸi neavuÅ£i. ÃŽntr’o astfel de societate, nemono­polizat de nimeni, capitalul circulă în voe prin toate straturile ei, hrănindu-le, în­tocmai ca sângele într’un organism în care nu există privilegiul stomacului.

In această accepţiune, ajutorul nu mai are aerul neonorabil şi pasiv, de pomană, ca în morala burgheză, ci înţelesul de agent economic activ, creator de bunuri. Un astfel de ajutor este, de pildă, gestul oricărui român care smulge o întreprin­dere din mâinile jidanilor, dăruind-o prin acest fapt naţiei. Înseamnă asta po­mană? Nu. Asta nu înseamnă decât, revitalizarea unui capital sleit de greul somn al monopolului.

Aşa dar, să ne înţelegem: ajutorul le­gionar, nu este un fel liberal şi comod de a face pomană, ci reînsufleţirea ve­chiului principiu creştin de economie politică: cine dă, lui îşi dă.
Luca DUMITRESCU
Universul Literar, Sâmbătă, 2 Noembrie 1940 

November 3, 2012 · admin · One Comment
Posted in: MiÅŸcarea Legionară

One Response

  1. Juan - January 1, 2013

    Cu parere de rau o spun,cuvintele de mai jos sunt ale unui vluopi foarte siret.Si atentie:omul nu se judeca dupa vorbe ci dupa fapte.Corneliu Codreanu vorbea frumos si faptuia la fel de frumos.La H.S ,faptele au distrus Legiunea:cititi si voi ce vrajba bagase intre legionarii din Germania,numai ca sa afle cine il tradeaza:aceleasi tactici de interogari cu batai si schingiuiri pe care le foloseau comunistii le folosea si el:sunt atatea marturii.O javra si un criminal,un spion nenorocit care a transformat Legiunea in coloana a 5 nazista,sperand ca pune mana pe puterea absoluta,nedeosebindu-se cu nimic de Horthy,ba poate ca era mai prost.A avut o minte de gaina,fiind foarte fantezist si prea naiv.Horia Sima este o tipologie rara,un criminal naiv,un aerian.De fapt,nu ai avea ce sa ceri de la un filolog,profesor de romana care face greseli grave de gramatica in scrierile sale.Se stie cum a fost facut pierdut prin munti Corneliu Georgescu.Cei care il bravati,mai bine va duceti in padure si va inchinati unui vluopi.Si judecati omul dupa fapte,nu dupa vorbe.Scrierile lui H.S sunt egale cu zero.Daca era cineva,facea si el o tabara de munca legionara,educatie legionara,dar ce poti sa ceri de la un intrigant si manipulant notoriu?

Leave a Reply