Ajutorul Legionar – Crăciun 1940
Pe tot parcursul sărbătorilor Crăciunului si Anului Nou 1940-1941, sute de echipe legionare din cadrul Ajutorului Legionar, au împărtit lemne de foc, îmbrăcăminte si alimente sărmanilor de pe întreg cuprinsul tării…
PRAZNIC LUMINOS
Praznic luminos, strălucit frumos
Astăzi ne-a sosit si ne-a’nveselit,
Că Mântuitorul si Izbăvitorul
Cu trup s’a născut, cu trup s’a născut.
Raiul cel închis, azi iar s’a deschis,
Sarpelui cumplit capul s’a zdrobit
Si strămosii iară, din Sfânta Fecioară
Iar s’au înnoit, iar s’au înnoit.
Ingerii cântau, păstori fluierau,
Magii se’nchinau, toti se bucurau.
Dar Irod era că se tulbura
De nasterea Sa, de nasterea Sa.
El îl căuta, voind mortii-a-L da,
Iar Pruncul Iisus din tară s’a dus.
Fie lăudat, binecuvântat,
In veacuri amin, în veacuri amin.
Morala prisosului şi economia creştină
“Cine dă, lui îşi dă”…
Legea legionară a ajutorului reciproc, cum e formulată în „Cărticica şefului de cuib”, are un înţeles mai larg, decât de simplă lege morală. Un legionar nu-şi ajută camaradul aflat în nevoie, din ce îi prisoseşte. Acesta e un principiu de morală burgheză, care nu poate opera decât cu o eficacitate foarte limitată. Criteriul prisosului este prea legat de variaţia nevoilor individului, pentru ca să poată constitui cu minimum de obiectivitate măcar, un principiu de etică socială, mai largă. Asta dintr’un punct de vedere. Din alt punct de vedere, morala aceasta a prisosului, este atât de comodă, încât nu mai e morală.
Nu spunem asta ca să facem un paradox, ci ca să precizăm un adevăr, acolo unde e comoditate, nu e obligaţie şi unde nu e obligaţie, nu e morală. Pentru că, nimeni nu a văzut până astăzi, morală de plăcere. Când morala devine plăcere, nu mai e morală. Se numeşte, egoism… Şi de! Egoismul nu prea se împacă cu morala.
Dar cineva ne-ar putea obiecta că ajutorul din prisos, nu este întotdeauna întovărăşit de plăcerea celui ce-l face. Ceeace este perfect adevărat. Insă atunci este întovărăşit de indiferenţă şi, pentru morală, acest fapt este şi mai grav. Nu există de cât un singur caz mai emoţionant de ajutor din prisos: acela întovărăşit de durere. Acesta însă, este ajutorul sgârciţilor şi la el nu apelează nimeni, fiindcă sgârcitul nu e om. El nu se defineşte prin acel faimos: zoon politikon, ci printr’o însuşire anti socială. Meteahna lui, îl pune aşa dar, în afara societăţii. Citeşte în continuare »
TINEREŢE LEGIONARĂ
“Ţară, Ţară, Ţară de voinici”…
Tinereţe legionară, albă,
Uriaşe temniţă de sânge,
Sbor de argint destinul tău se frânge
In lumina zărilor de nalbă.
Hai spre culmi în iureş haiducesc,
Ţară, Ţară, Ţară de voinici —
Veacurile se opresc aici
Şi-alte drumeţii de veac pornesc.
Cine porunceşte din adânc
Tuturor să moară rumâneşte
Si spre zări, haiduc, călătoreşte
Pe-argintatul slăvilor oblânc?
Cine urcă, stăpânind destine,
Frământând istoria în goană
Peste moarte şi peste prigoană,
Pentru vremea aspră care vine?
Citeşte în continuare »
Nicadorii, Decemvirii
"Vor lumina peste veacuri Impărăţia Legionară..."
“Daca suferinta neamului nu poate fi stinsa prin alte mijloace decât prin cele ale
daruirii de sine, atunci un om constient trebuie sa-si ia aceasta raspundere cu
toate consecintele care decurg”.
16 Noembrie: 80 de ani dela moartea lui Tudose Popescu
Tudose Popescu - Necrolog
• De confluenţă: O evocare… (ziarul “Curentul”, Noembrie 1940)
“Ajutorul Legionar” – înscrieri (1940)
- “Ajutorul Legionar”, 1940
Alături de Moţa şi încă trei…
- “Ne-au crestat feţele şi frunţile…”
Credeţi că noi nu putem…?
- “Credeţi că noi nu putem…?”
